My Sweet Nothings

Activitati fizice pentru copii

Posted on: Septembrie 5, 2009

Indiferent de varsta, copiii trebuie sa fie liberi sa se implice în
mod activ în procesul învatarii. Pentru ei, a învata nu înseamna sa
stea în banca si doar sa asculte si sa priveasca; pentru copii, a învata
înseamna sa se miste, sa exploreze, sa creeze, sa se exprime si sa se
joace. Insa acest tip de învatare poate sa aiba loc numai într-un
mediu în care copilul se simte relativ liber. Ca sa dezvolte acest
simtamant de libertate, un
copil foarte mic are nevoie nu doar de un mediu care sa-i ofere
siguranta fizica, în care sa nu-i fie teama ca, daca va alerga, va sari,
se va catara sau va explora, va fi în pericol sa se raneasca, ci si de un
mediu care sa-i ofere, în acelasi timp, siguranta psihica – un mediu
în care sa nu-i fie teama ca va fi criticat si mustrat.

Ca sa satisfaci nevoia de libertate a copilului, îngrijeste-te de
urmatoarele aspecte: mai întai, asigura-te ca locuinta si gradina ta
prezinta siguranta pentru jocul copiilor. În al doilea rand, trebuie
sa fii acel gen de persoana care sa încurajeze simtamantul de bine si
de siguranta al copilului – o persoana capabila sa-l protejeze atat de
pericole fizice, cat si de vatamari psihice. Nu folosi cuvinte aspre,
jignitoare, nu te deda la vorbe nefolositoare, la barfa, la acuzatii
sau la critica la adresa altora, în prezenta copiilor.
Copiii au nevoie sa faca miscare. Copiii, în special cei mici, învata
prin propriile miscari. Asezarea unei temelii sanatoase, în ceea ce
priveste capacitatile fizice ale copilului, s-a dovedit a fi o premisa
importanta pentru deprinderea unor abilitati predominant intelectuale,
cum ar fi cititul.

Înainte ca un copil sa intre în clasa întai, el trebuie sa fi experimentat
o varietate de activitati fizice, menite sa-i dezvolte abilitatile
motorii. De fapt, în momentul începerii scolii, sunt recomandate
urmatoarele activitati fizice:

1. Sa alerge cu mare atentie, fara sa se loveasca de obstacole.
2. Sa fuga, sa sara peste un obstacol, sa sara de pe o treapta,
într-un picior.
3. Sa stea în echilibru pe un singur picior.
4. Sa loveasca o tinta mare, aruncand o minge pe sub mana sau
peste mana.
5. Sa deseneze un cerc, un patrat, un triunghi si un dreptunghi.
6. Sa se îmbrace singur, aceasta incluzand si încheierea nasturilor
sau a altor închizatori (fermoar, capse etc.).
7. Sa se lege la sireturi.

S-ar putea ca, la începutul clasei întai, unii copii sa nu fie în
stare sa îndeplineasca în mod perfect toate aceste lucruri, dar ar
trebui sa progreseze, dobandind control total asupra miscarilor lor.
Precizia în miscare trebuie sa fie castigata înaintea deprinderilor
din domeniul intelectual mai avansat. Fara libertatea (si încurajarea)
de a practica si dezvolta aceste capacitati, pe parcursul anilor prescolari,
copilul tau va fi inferior celorlalti cand va intra într-un program
scolar predominant intelectual.
Relatiile lui cu alti copii, de asemenea, pot avea de suferit, daca
deprinderile de miscare sunt deficitare. Prietenii de joaca vor începe
sa rada de copilul neîndemanatic, care nu este în stare sa se dea singur
în leagan, sa mearga cu tricicleta sau sa se catere în copac la fel ca
ei.

Copiii au nevoie sa exploreze. La copilul mic, mintea este la fel de
activa pe cat îi este corpul. El este curios: vrea sa descopere cum
functioneaza lucrurile, unde se afla ele si cum se simt la pipait.
Combinand nevoia de miscare a copilului cu cea de cunoastere, îl
veti putea conduce catre o atitudine cercetatoare, exploratoare,
încununata de descoperiri.
Psihologii afirma ca, pe parcursul acestor ani, curiozitatea este o
caracteristica de comportament în pericol de a ramane neexploatata,
daca parintii nu-i înteleg pe deplin valoarea.
Atunci cand bebelusii, aflati la varsta mersului de-a busilea, sunt
tinuti închisi în tarcul de joaca, doar pentru ca parintii sa stea linistiti,
micutii sunt limitati în dorinta lor de cunoastere. Cand, la varsta
mersului în picioare, copii sunt tinuti în casa, de teama ca se vor
murdari sau vor cadea si se vor lovi, posibilitatea lor de explorare
este, de asemenea, îngradita. Cand îi spui tot timpul copilului: „Nu
atinge”, sau cand toate obiectele pe care vrea sa le cerceteze îi sunt
luate imediat din mana, el se simte frustrat în dorinta sa de cunoastere
si este împiedicat sa-si dezvolte sistemul mental necesar gandirii
abstracte, de mai tarziu.

Probabil ca va actiona într-unul din aceste doua moduri:
O prima posibilitate este sa exploreze pe ascuns, atingand obiectele
interzise sau ducandu-se în locurile oprite, atunci cand tu esti întors
cu spatele. Aceasta atitudine poate conduce la accidentari, datorate lipsei de supraveghere.
Este mult mai bine sa-i spui copilului curios: „Îti tin eu vaza, daca
vrei s-o atingi” sau: „Daca vrei sa stii ce este dincolo de gard, hai sa
mergem împreuna”. Sau, mai simplu, îndeparteaza din calea lui
acele lucruri de valoare, de care nu vrei sa se atinga.
Cea de-a doua reactie pe care o poate avea copilul tau, daca nu-i
îngadui sa exploreze, este aceea de a asculta avertizarea ta si de a-si
inhiba dorinta de explorare. Aceasta atitudine va afecta, peste ani,
succesul sau în activitatile intelectuale scolare. Spiritul explorator
este important pentru învatare.
Cand va atinge varsta gradinitei sau a clasei întai, copilul cu
dorinta de explorare franta s-ar putea sa-i fie teama sa cerceteze
mediul înconjurator, chiar daca, în sufletul sau, este curios sa-l descopere.

Bookmark and Share

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: